ANAF Braila

DESCARCA Declaratii fiscale

  1. Declaratia 010
  2. Declaratia 097
  3. Declaratia 100
  4. Declaratia 101 
  5. Declaratia 112
  6. Declaratia 225 online
  7. Declaratia 300
  8. Declaratia 390
  9. Declaratia 394
  10. Declaratia 710
  11. Adobe Reader 8.2.0 

Noi reglementări privind facturile fiscale de la 1 ianuarie 2013

    Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţ Brăila informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.621/29.08.2012 a fost publicată O.G. nr.15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
    În cele ce urmează prezentăm principalele prevederi referitoare la regimul facturilor fiscale, care vor intra în vigoare începând cu 1.ianuarie.2013

Elementele facturii:
Conform prevederilor Codului Fiscal, sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hârtie ori în format electronic care conţin în mod obligatoriu următoarele informaţii:
a)    numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic;
b)    data emiterii facturii;
c)    data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;
d)    denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de T.V.A. sau, după caz, codul de identificare fiscală al persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
e)    denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de T.V.A., conform art.153 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, ale reprezentantului fiscal;
f)    denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de T.V.A. sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă;
g)    denumirea/numele beneficiarului  care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la  art.153 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, ale reprezentantului fiscal;
h)    denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art.125 cu 1 alin.(3) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;
i)    baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor ori, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar,exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar;
j)    indicarea cotei de taxă aplicată şi a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcţie de cotele taxei;
k)    în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele şi în contul furnizorului, menţiunea „autofactură”;
l)    în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă,trimiterea la dispoziţiile aplicabile din prezentul titlu şi din Directiva 112, să existe menţiunea din care să rezulte că livrarea de bunuri ori prestare de servicii face obiectul unei scutiri;
m)    în cazul în care clientul este persoana obligată la plata T.V.A., menţiunea „taxarea inversă”;
n)    în cazul în care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism, menţiunea “regimul marjei – agenţii de turism”;
o)    dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, una dintre menţiunile: “regimul marjei - bunuri second-hand”, “ regimul marjei – opere de artă”, „regimul marjei – obiecte de colecţie şi antichităţi”, după caz;
p)    În cazul în care exigibilitatea T.V.A. intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, menţiunea „T.V.A. la încasare”;
q)    o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeaşi operaţiune;
Facturile pot fi emise şi în sistem simplificat şi trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
a)    data emiterii
b)    identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile
c)    identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate
d)    suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia.
e)    în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură, o referire specifică şi clară la factura iniţială şi la detaliile specifice care se modifică.
Orice document sau mesaj care modifică şi care se referă în mod specific şi fără ambiguităţi la factura iniţială are acelaşi regim juridic ca şi o factură.
Facturile pot fi emise şi primite în format electronic, dacă acestea conţin informaţiile prezentate mai sus.

Condiţiile de emitere a facturilor
Persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, în următoarele situaţii:
a)    pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate
b)    pentru fiecare vânzare la distanţă pe care a efectuat-o, în condiţiile art.132 alin.(2) şi (3) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
c)    pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condiţiile art.143 alin.(2) lit,a) – c) din Codul Fiscal.
d)    pentru orice avans încasat în legătură cu una dintre operaţiunile menţionate la lit.a) şi b)

Important! Prin excepţie, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate şi pentru orice avans încasat în legătură cu una dintre operaţiunile menţionate la lit.a) şi b), persoana impozabilă nu are obligaţia emiterii de facturi pentru operaţiunile scutite fără drept de deducere a taxei conform art.141 alin.(1) şi (2) din Codul Fiscal.

Persoana înregistrată conform art.153 trebuie să autofactureze fiecare livrare de bunuri sau prestare de servicii către sine cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă.
Persoana impozabilă trebuie să emită o autofactură, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, pentru fiecare transfer efectuat în alt stat membru, în condiţiile prevăzute la art.128 alin.(10), şi pentru fiecare operaţiune asimilată unei achiziţii intracomunitare de bunuri efectuate în România în condiţiile prevăzute la art.130 indice 1 alin.(2) lit.(a).

Operaţiuni pentru care nu se emit facturi
Prin excepţie, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate, persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura:
a)    livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie, pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale, conform O.U.G. nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice-fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
b)     livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele menţionate la lit.a), furnizate către beneficiari persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, pentru care este obligatorie emiterea de documente legal aprobate, fără nominalizarea cumpărătorului, cum ar fi transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau abonamentelor, accesul pe bază de bilet la: spectacole. muzee,cinematografe, evenimente sportive, târguri, expoziţii.
c)     livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele menţionate la lit.a) şi b), furnizate către beneficiari, persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, care prin natura lor nu permit furnizorului/prestatorului identificarea beneficiarului, cum sunt: livrările de bunuri efectuate prin automate comerciale, serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, servicii de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice preplătite.Prin norme se vor stabili documentele pe care furnizorii/prestatorii trebuie să le întocmească în vederea determinării corecte a bazei de impozitare şi a taxei colectate pentru astfel de operaţiuni.
Persoana impozabilă care nu are obligaţia de a emite facturi poate opta pentru emiterea facturii.

Facturi simplificate
Persoana impozabilă care are obligaţia de a emite facturi, precum şi persoana impozabilă care nu are obligaţia de a emite facturi, dar optează pentru emiterea facturii, pot emite facturi simplificate în oricare dintre următoarele situaţii:
a)    atunci când valoarea facturilor, inclusiv T.V.A., nu este mai mare de 100 euro.Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii facturii este cursul prevăzut la art.139 indice 1.
b)    În cazul documentelor sau mesajelor care modifică şi care se referă în mod specific şi fără ambiguităţi la factura iniţială şi au acelaţi regim juridic ca şi o factură.


Facturi centralizatoare
Persoana impozabilă poate întocmi o factură centralizatoare pentru mai multe livrări separate de bunuri, prestări separate de servicii către acelaţi client, în următoarele condiţii:
a)    să se refere la operaţiuni pentru care a luat naştere faptul generator de taxă sau pentru care au fost încasate avansuri într-o perioadă ce nu depăşeşte o lună calendaristică.
b)    toate documentele emise la data livrării de bunuri, prestării de servicii sau încasării de avansuri să fie obligatoriu anexate la factura centralizatoare.
Pot fi emise facturi de către beneficiar în numele şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin norme. 
Pot fi emise facturi de către un terţ în numele şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin norme, cu excepţia situaţiei în care partea terţă este stabilită într-o ţară cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă.

Alte precizări
Pe lângă cele precizate mai sus, O.G. nr.15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, mai prevede şi următoarele reglementări:
-    sumele indicate pe factură se pot exprima în orice monedă, cu condiţia ca valoarea T.V.A. colectată să fie exprimată în lei.În situaţia în care valoarea taxei colectate este exprimată într-o altă monedă, aceasta va fi convertită în lei, utilizând cursul de schimb prevăzut la art.139 indice 1.
-    utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar.
-    autenticitatea originii, integritatea conţinutului şi lizibilitatea unei facturi, indiferent dacă este pe suport hârtie sau în format electronic, trebuie garantată de la momentul emiterii până la sfârşitul perioadei de stocare a facturii.Fiecare persoană impozabilă stabileşte modul de garantare a autenticităţii originii, a integrităţii conţinutului şi a lizibilităţii facturii.
-    semnarea şi ştampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină factura
-    persoana impozabilă trebuie să asigure stocarea copiilor facturilor pe care le-a emis sau care au fost emise de către client ori de un terţ în numele şi în contul său, precum şi a tuturor facturilor primite.
-    persoana impozabilă poate decide locul de stocare al facturilor, cu condiţia ca acestea sau informaţiile stocate să fie puse la dispoziţia autorităţilor competente fără nicio întârziere ori de câte ori se solicită acest lucru.Cu toate acestea,locul de stocare a facturilor ales de persoana impozabilă nu poate fi situat pe teritoriul unei ţări cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă.
-    prin excepţie de la prevederile aliniatului de mai sus, persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România are obligaţia de a stoca pe teritoriul României facturile emise şi primite, precum şi facturile emise de client sau de un terţ în numele şi în contul său, altele decât cele electronice pentru care persoana impozabilă garantează accesul on-line organelor fiscale competente.Aceeaşi obligaţie îi revine şi persoanei impozabile stabilite în România printr-un sediu fix cel puţin pe perioada existenţei pe teritoriul României a sediului fix.
-    în situaţia în care locul de stocare nu se află pe teritoriul României, persoanele impozabile stabilite în România în sensul art.125 indice 1 alin.(2) trebuie să comunice organelor fiscale competente locul de stocare a facturilor sau a informaţiilor stocate
-    facturile pot fi stocate pe suport hârtie sau în format electronic, indiferent de forma originală în care au fost trimise sau puse la dispoziţie.În cazul facturilor stocate prin mijloace electronice, persoanele impozabile vor stoca prin mijloace electronice şi datele ce garantează autenticitatea originii şi integritatea conţinutului facturilor.
-    în scopuri de control, organele fiscale competente pot solicita traducerea în limba română, în anumite situaţii sau pentru anumite persoane impozabile, a facturilor emise pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi România, conform prevederilor art.132 şi 133, precum şi a facturilor primite de persoane impozabile stabilite în România în sensul art.125 indice 1 alin.(2).
-    în scopuri de control, în cazul stocării prin mijloace electronice a facturilor emise sau primite în alt stat, garantând accesul on-line la date, persoana impozabilă stabilită în România în sensul art.125 indice 1 alin.(2) are obligaţia de a permite organelor fiscale competente din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi.De asemenea, persoana impozabilă nestabilită în România care stochează prin mijloace electronice facturi emise sau primite pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii impozabile în România are obligaţia de a permite organelor fiscale din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi, indiferent de statul în care se află locul de stocare pentru care a optat.
Ministerul Finanţelor Publice va emite Norme Metodologice de aplicare a prevederilor art.155 din Codul Fiscal.