Muncă la gri și bani în plic: ipocrizie instituționalizată în construcții, transport și nu numai
Autoritățile știu, dar nu acționează. Asta pare a fi concluzia amară atunci când vine vorba despre fenomenul „banilor în plic” și al muncii la gri, în special în domenii precum construcții, transport rutier și transport fluvial. ITM, ANAF, Guvernul – toți clamează public că fenomenul este răspândit, dar nimeni nu a pus pe masă o metodă clară și eficientă de control sistemic.
De ce persistă munca la gri?
Pentru că e ușor de mascat. Nu vorbim despre muncă „la negru” (fără contract), ci despre muncă „la gri” – contract semnat, salariu minim declarat, dar cu diferențe semnificative plătite „în plic”. Sau, și mai subtil, despre discriminare salarială între angajați care prestează aceeași muncă în companii diferite, fără un mecanism clar de corelare și verificare.
Cifrele nu mint. Dar nici nu sunt folosite.
Soluția e simplă și logică: corelarea nivelului salarial între firmele considerate „curate” (cu fiscalitate și transparență totală) și celelalte. Dacă în același sector, aceeași meserie, aceeași calificare, în aceleași condiții de muncă, apare o diferență de 20-30% sau mai mult între salariile de încadrare, atunci ceva nu este în regulă.
O diferență de 5-10% poate fi justificată prin eficiență, costuri sau regiune. Dar o diferență sistematică, de 25-40%, este semn clar că undeva banii circulă nefiscalizat.
ITM verifică formele. ANAF verifică cifrele. Dar cine verifică realitatea?
Actualmente, ITM-ul controlează dacă există contracte de muncă încheiate și respectate formal. ANAF-ul verifică dacă salariile declarate sunt însoțite de taxele corespunzătoare. Dar niciuna dintre aceste instituții nu corelează datele cu logica pieței muncii.
Cine ar trebui, de fapt, să verifice dacă doi muncitori calificați, pe același șantier, unul angajat la Compania X și altul la Compania Y, primesc salarii cu 20% diferență pentru exact aceeași activitate?
Mai grav: sunt cazuri în care Compania X (cea cu salarii mici) este subcontractor pentru Compania Y (cea cu salarii decente). Astfel, Compania Y se spală pe mâini, beneficiind de munca unor oameni plătiți sub nivelul pieței, în timp ce statul încasează taxe „pe hârtie”, dar nu și în realitate.
Unde se rupe sistemul?
Statul român are deja toate datele:
- Salariile raportate prin Revisal
- Taxele colectate de la fiecare firmă
- Contractele publice sau private încheiate
- Domeniul de activitate și codurile CAEN
Ce nu are? Voința de a conecta punctele. Nu există o autoritate care să spună: „Avem o anomalie aici. Cei din județul X, în domeniul Y, lucrează pe 3.200 lei brut, iar media națională în același domeniu e 4.700 lei. Verificăm.” Nota: Acesta este un exemplu de salarii aleatorii. Cunoastem nivelul salariului minim in constructii si agricultura.
Concluzie: Munca la gri persistă pentru că nu doare pe nimeni… la vârf
Atât timp cât statul nu creează mecanisme inteligente și automate de corelare între salarii și condiții de muncă, banii în plic vor rămâne regula nescrisă a unor sectoare întregi. Și până atunci, cei care aleg corect vor pierde licitații, contracte sau angajați.
Iar cei care plătesc în plic… își permit să „ofere mai mult”.
Dacă ai lucrat într-un astfel de sistem sau ai fost martor la astfel de practici, te invităm să ne scrii. Fiecare mărturie anonimă ajută la construirea unei imagini reale a pieței muncii din România.