Refuzul ANAF de a răspunde la cereri legitime: Evaziunea administrativă în formă instituționalizată
Autor: Dumitrașcu Petrică – economist în afaceri
În România fiscală a anului 2024, nu doar contribuabilul este supus unor obligații stricte și termene-limită ferme. Instituțiile statului, în special ANAF, au, teoretic, responsabilitatea de a răspunde clar, complet și la timp cererilor formulate de cetățeni și firme. Teoretic.
Practica recentă dovedește că ANAF își arogă dreptul de a refuza, redirecționa și amâna abuziv răspunsuri la întrebări de interes public, în contradicție directă cu Legea 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public.
Contextul: O întrebare simplă, două răspunsuri în cerc
Am întrebat, în mod legitim, următoarele:
„Câte persoane juridice române au fost desemnate de asociați/acționari până la 31 martie 2024 ca microîntreprinderi potrivit OUG 115/2023 și art. 47 din Codul Fiscal? Și câte firme au fost trecute de ANAF la impozit pe profit pentru că nu s-a făcut această desemnare?”
Nu am cerut interpretări juridice, nu am cerut îndrumare personalizată. Am cerut date statistice, generate tocmai de activitatea ANAF în aplicarea unui articol de lege.
Ce face ANAF?
- ANAF Central refuză să trateze solicitarea ca cerere de informații publice și mă trimite să „bifez opțiunea cerere de asistență fiscală”.
- Urmez formalismul și retrimit cererea (desi nu-mi sta in fire).
- ANAF Galați îmi comunică… că a retrimis cererea tot la ANAF Central, acolo unde trimisesem corect de la început.
Un cerc vicios administrativ menit să epuizeze răbdarea contribuabilului. În loc de transparență și eficiență, ne lovim de birocrație pasiv-agresivă: fiecare structură ANAF pasează responsabilitatea către alta, fără să răspundă fondului întrebării.
Care e miza reală?
OUG 115/2023 a introdus o restricție esențială: o persoană nu mai poate deține mai multe microîntreprinderi în paralel. Se impunea desemnarea uneia singure până la 31 martie 2024. În lipsa desemnării, ANAF aplică trecerea automată la impozit pe profit.
Întrebarea este simplă:
- Câte firme au fost afectate?
- Cum aplică ANAF această prevedere?
- Există un tratament uniform în toată țara sau nu?
Refuzul ANAF de a oferi aceste informații ne lasă să credem că:
- nu există o monitorizare clară;
- nu sunt colectate date centralizat;
- sau, mai grav, nu doresc să le facă publice.
Ne întoarcem în era opacității fiscale?
Într-o țară unde declarațiile fiscale sunt digitalizate, unde SPV funcționează, iar e-Factura este obligatorie, faptul că ANAF nu poate (sau nu vrea) să furnizeze două cifre într-un răspuns oficial este un semnal de alarmă.
Transparența fiscală nu poate fi doar obligația contribuabilului. Trebuie să fie și obligația statului.
Concluzie
Ceea ce am experimentat nu este un simplu inconvenient birocratic. Este un caz de evaziune administrativă — o formă instituționalizată de evitare a răspunderii publice. Iar în fața acestei tăceri, singura soluție este presiunea publică și legală: reclamații administrative, sesizarea Avocatului Poporului, și da, chiar acțiuni în instanță, dacă e cazul.
Firmele românești merită claritate. Nu portițe. Nu bâlbâieli. Nu pasarea responsabilității.
Vreți un stat modern? Începeți prin a răspunde la o întrebare.
Acest articol poate fi preluat cu citarea sursei www.declaratii-fiscale.ro.
