Impozitul majorat pe venitul din pensii este neconstitutional
În ședința din data de 19 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.101 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal sunt neconstituționale.
În esență, Curtea a constatat că, în ceea ce privește modalitatea de calcul a impozitului care se bazează pe partea contributivă și pe partea necontributivă a pensiilor, precum și pe doi indicatori variabili [câștigul mediu salarial brut și câștigul mediu salarial net], textul nu precizează care este în concret modalitatea de calcul a părții contributive, respectiv perioada la care se raportează partea contributivă a venitului din pensii, ceea ce determină încălcarea prevederilor art.1 alin.(5) din Constituție. De asemenea, Curtea a reținut că raportarea la aceiași indicatori variabili se menține și în cazul pensiilor care au doar componentă necontributivă, respectiv pensiile militare. Din moment ce indicatorii folosiți în formula de calcul nu sunt constanți, iar valoarea lor se stabilește anual, odată cu adoptarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv, textul de lege criticat creează premisele pentru ca pensia aflată în plată să fie permanent repusă în discuție și să fie supusă unei recalculări anuale, prin raportare la fiecare nou nivel al câştigului salarial mediu brut și al câștigului salarial mediu net, ceea ce încalcă dispozițiile art.1 alin.(3) și (5), precum și ale art.15 alin.(2) din Legea fundamentală.
Totodată, Curtea a observat că legiuitorul are dreptul de a reglementa formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, astfel cum rezultă din prevederile Legii fundamentale, însă acest drept este supus cerințelor constituționale referitoare la principiul legalității și securității raporturilor juridice fiscale, în componenta privind calitatea normelor.
Curtea a constatat că, în aceste condiții, rămân aplicabile dispozițiile Codului fiscal referitoare la cota de impozit de 10% aplicabilă fiecărei surse din fiecare categorie de venit impozabil.
Calculul impozitului pe venitul din pensii şi termenul de plată
Art. 101 Cod Fiscal
(1)Orice plătitor de venituri din pensii are obligaţia de a calcula lunar impozitul, potrivit prevederilor prezentului articol, la data efectuării plăţii pensiei, de a-l reţine şi de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei. Impozitul reţinut este impozit final.
(2)Impozitul lunar se determină de fiecare plătitor de venit din pensii, astfel:
a)pentru venitul lunar din pensii determinat ca urmare a aplicării principiului contributivităţii, indiferent de nivelul acestuia, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, se aplică o cotă de impunere de 10%;
b)pentru venitul lunar din pensii care are atât componentă contributivă, cât şi componentă necontributivă, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, pentru partea contributivă se aplică dispoziţiile lit. a), respectiv o cotă de impunere de 10%, iar pentru partea necontributivă se aplică progresiv următoarele cote de impunere:
(i) 10%, pentru partea mai mică decât nivelul câştigului salarial mediu net sau egală cu acesta;
(ii) 15%, pentru partea cuprinsă între nivelul câştigului salarial mediu net şi nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat sau egală cu acesta;
(iii) 20%, pentru partea ce depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;
c)pentru venitul lunar din pensii care are doar componentă necontributivă, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, se aplică progresiv următoarele cote de impunere:
(i) 10%, pentru partea mai mică decât nivelul câştigului salarial mediu net sau egală cu acesta;
(ii) 15%, pentru partea cuprinsă între nivelul câştigului salarial mediu net şi nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat sau egală cu acesta;
(iii) 20%, pentru partea ce depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(3)Determinarea câştigului salarial mediu net prevăzut în prezentul articol se stabileşte prin deducerea din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat a contribuţiilor sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) şi b) şi a impozitului pe venit.
(4)În cazul unei pensii care nu este plătită lunar, impozitul ce trebuie reţinut se stabileşte prin împărţirea pensiei plătite la fiecare din lunile cărora le este aferentă pensia.
(5)Drepturile de pensie restante se defalcă pe lunile la care se referă, în vederea calculării impozitului datorat, reţinerii şi plăţii acestuia, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii.
(6)Veniturile din pensiile de urmaş vor fi individualizate în funcţie de numărul acestora, iar impozitarea se va face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaş, conform prevederilor alin. (2).
(7)În cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează asupra venitului impozabil lunar, prin aplicarea prevederilor alin. (2), se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii, şi se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit. Diferenţele de venituri din pensii, primite de la acelaşi plătitor şi stabilite pentru perioadele anterioare, se impozitează separat faţă de drepturile de pensie ale lunii curente.
(8)În cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii, precum şi al sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, stabilite în baza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, impozitul se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, prin aplicarea prevederilor alin. (2), impozitul reţinut fiind impozit final. Impozitul se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii veniturilor respective. Impozitul astfel reţinut se plăteşte până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.