Noi reguli de modificare a Codului Fiscal
In prezent dispozițiile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar în cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an.
Fac excepție de la aceste dispoziții, situaţia în care modificările şi/sau completările se adoptă prin ordonanţe, caz în care se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puţin de 15 zile de la data publicării, însă nu în cazul în care se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, precum și situația în care modificările decurg din angajamentele internaţionale ale României.
În acest context legislativ, în situații extraordinare de deficit bugetar, în care se impune luarea unor măsuri urgente de consolidare fiscal-bugetară în interesul public și strategic al României, pentru asigurarea sustenabilității finanțelor publice, gestionarea fondurilor europene, pentru a evita riscul de suspendare a fondurilor alocate prin PNRR și Politica de Coeziune sau de creștere a costului finanțărilor pentru refinanțarea datoriei publice, cât și pentru finanțarea deficitului bugetar, este necesară flexibilizarea condițiilor din Codul fiscal care restricționează posibilitatea introducerii de impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, majorarea celelor existente, eliminării sau se reducerii facilităţilor existente, a căror intrare în vigoare să fie prevăzută la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Schimbări preconizate: Se propune modificarea dispozițiilor Codului fiscal în sensul flexibilizării condițiilor actuale din Codul fiscal care restricționează posibilitatea introducerii de impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, majorarea celor existente, eliminării sau se reducerii facilităţilor existente, a căror intrare în vigoare să fie prevăzută la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În acest sens, se propune introducerea unei excepții de la regulile actuale prevăzute la art. 4 din Codul fiscal, conform căreia, în situații extraordinare de deficit bugetar, să poată fi efectuate modificări şi/sau completări ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, cu intrare în vigoare la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Echipa noastră de profesioniști este dedicată să te ajute să navighezi cu succes în lumea complexă a finanțelor și să îți asigure succesul pe termen lung al afacerii tale. Contactează-ne astăzi pentru a începe!