Registrul achiziţiilor de locuinţe TVA
Agenția Națională de Administrare Fiscală a organizat „Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA„, registru pe care notarii publici au obligația să-l completeze la data autentificării actelor juridice între vii, care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuinţele pentru care se aplică cota redusă de TVA, respectiv a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice.
Procedura privind organizarea Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA este aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.2080/2023. Registrul este organizat în format electronic şi este gestionat cu ajutorul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare din cadrul Ministerului Finanţelor. Potrivit procedurii, notarii publici sunt responsabili pentru înscrierea corectă și completă a informaţiilor în registru, iar îndreptarea eventualelor erori materiale produse cu ocazia efectuării înscrierilor în registru se face de către notarul public care a efectuat înscrierea în registru a informațiilor pentru care este necesară îndreptarea erorii materiale.
Accesul notarilor publici la registru, în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, se face pe baza unui certificat digital calificat, deţinut potrivit dispoziţiilor legale. Notarii publici sunt înrolaţi în aplicaţia informatică de gestiune a registrului de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România. Înrolarea în aplicaţia informatică se face atât pentru notarii publici care autentifică actele juridice, cât şi pentru notarii publici care efectuează înregistrarea în registru.
Având în vedere că, după data suspendării sau a încetării calității de notar public, respectivul notarul public nu mai poate accesa Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA, a apărut în practica notarială necesitatea de desemnare a unor alți notari care să poată îndrepta erorile materiale produse cu ocazia efectuării înscrierilor inițiale în registru.
În aceste condiții, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România ne-a (ANAF) transmis propunerea de completare a procedurii de organizare a „Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA”, cu prevederi speciale pentru rezolvarea acestor situații.
NOUTATE
În situația în care notarul public care a efectuat înscrierile în Registru este suspendat sau nu mai are calitatea de notar, îndreptarea eventualelor erori materiale va fi efectuată de către:
a) notarul public asociat/notarii publici asociați, dacă Societatea Profesională Notarială iși continuă activitatea;
b) notarul public/notarii publici care au preluat arhiva, dacă se desființează Societatea Profesională;
c) notarul public desemnat de către Camera Notarilor Publici, în cazul în care arhiva a fost preluată de către Cameră, în condițiile legii.
Consultanta
Pentru patronii de IMM-uri care nu mai acceptă sfaturi generale. Ghiduri directe, analize economice sincere și atenționări utile pentru afacerea ta citeste Doctorul de Firme: Soluții personalizate pentru redresarea companiei