Falimentele firmelor nu au început cu Guvernul Bolojan. Unde sunt analizele economice?
În ultimele săptămâni, o parte a presei și numeroase site-uri de știri au lansat titluri alarmiste potrivit cărora „Guvernul Bolojan bagă firmele în faliment” sau „mii de firme sunt distruse de noile măsuri fiscale”.
Titlurile generează audiență, însă ridică o întrebare esențială:
Unde este analiza economică care demonstrează că aceste firme erau sănătoase financiar înainte de apariția actualelor măsuri?
În majoritatea materialelor nu găsim bilanțuri analizate, indicatori financiari, evoluția lichidității sau gradul de îndatorare al companiilor. Se pornește de la existența unor insolvențe și se trage imediat concluzia că acestea reprezintă efectul exclusiv al politicilor Guvernului.
Aceasta este o concluzie care nu rezultă automat din date.
O firmă nu ajunge în insolvență peste noapte
Insolvența este, de regulă, rezultatul unui proces care durează ani.
O companie ajunge în incapacitate de plată după acumularea unor probleme precum:
- lipsa capitalului de lucru;
- pierderi repetate;
- grad ridicat de îndatorare;
- întârzieri cronice la plata furnizorilor;
- creanțe neîncasate;
- management financiar deficitar.
Legea insolvenței definește cadrul în care debitorul aflat în stare de insolvență trebuie să solicite deschiderea procedurii, iar administratorii au obligații legale în această privință.
Câte firme erau deja „zombie”?
Întrebarea pe care foarte puțini jurnaliști o adresează este următoarea:
Câte dintre firmele care intră astăzi în insolvență îndeplineau condițiile legale încă din urmă cu trei, patru sau chiar cinci ani?
România nu duce lipsă de exemple.
Există societăți comerciale care au funcționat ani întregi cu datorii uriașe, plăți întârziate și pierderi constante, fără ca situația lor juridică să reflecte realitatea economică.
În sectorul public sunt cunoscute cazurile unor companii precum Metrorex sau Societatea de Transport București, despre care s-a discutat în repetate rânduri în spațiul public în legătură cu probleme financiare și necesitatea subvențiilor. Aceste exemple ilustrează faptul că dificultățile financiare ale unor organizații nu apar peste noapte și nu pot fi atribuite exclusiv unei singure decizii guvernamentale.
În mediul privat există, de asemenea, numeroase IMM-uri care au continuat să funcționeze deși aveau dificultăți severe de lichiditate, acumulând restanțe către furnizori, bugetul de stat sau alți creditori.
Confuzia dintre cauză și momentul producerii efectului
Dacă un pacient este diagnosticat astăzi cu o boală gravă, nu înseamnă că boala a apărut ieri.
La fel funcționează și economia.
Faptul că o firmă intră în insolvență în anul 2026 nu demonstrează automat că problemele au fost generate în 2026.
Este posibil ca deteriorarea financiară să fi început cu mulți ani înainte.
Este posibil ca noile măsuri fiscale să fi accelerat momentul în care situația a devenit imposibil de ascuns.
Dar între „a accelera un deznodământ” și „a provoca insolvența” există o diferență economică și juridică importantă.
Presa are obligația de a analiza, nu doar de a concluziona
Dacă un jurnalist dorește să afirme că o firmă a fost împinsă în faliment de actualul Guvern, ar trebui să răspundă cel puțin la câteva întrebări:
- Cum arătau bilanțurile firmei în ultimii cinci ani?
- Firma avea capitaluri proprii negative?
- Avea datorii restante de sute de zile?
- Respecta indicatorii minimi de lichiditate?
- Își plătea la timp furnizorii și obligațiile fiscale?
- Era deja în incapacitate de plată înainte de modificările fiscale?
Fără aceste răspunsuri, orice concluzie privind cauza falimentului rămâne incompletă.
Economia nu poate fi analizată doar prin titluri
România are nevoie de o dezbatere serioasă despre sănătatea mediului de afaceri. Există firme solide care pot fi afectate de modificările fiscale.
Există și firme care funcționează de ani întregi într-o stare de dificultate financiară permanentă, iar noile măsuri doar scot la suprafață probleme existente.
A pune toate insolvențele și falimentele exclusiv pe seama unui singur guvern, fără analiza situației financiare individuale a companiilor, înseamnă a transforma o problemă economică complexă într-un slogan.
O dezbatere responsabilă ar trebui să se bazeze pe date, bilanțuri, indicatori financiari și evoluția companiilor în timp, nu doar pe titluri spectaculoase. Numai astfel publicul poate înțelege dacă discutăm despre firme afectate de schimbări recente sau despre companii care se aflau, de ani de zile, într-o stare de fragilitate financiară mascată.